Nu credeam ca mai ajung la Bon Jovi, insa am avut parte de noroc si in ultima clipa am ajuns la concert. La opt fara cateva minute eram in Constitutiei, iar la 8 fix starul rock american intra pe scena. Acest concert a schimbat clar topul celor mai tari show-uri pe care le-am vazut la viata mea, si am mai ramas doar cu un singur eveniment pe care trebuie sa il mai vad pentru a muri fericita: Red Hot Chili Peppers.
Il astept pe Bon Jovi inca de cand ascultam Runaway pe VH1, asa ca a fost o super experienta sa il vad live. Nu numai ca scena a fost impresionanta, dar de data asta am simtit cum e sa fii la un concert cu 50 de mii de oameni, in multime. Ultima oara cand erau atatia oameni in Constitutiei si eram si eu prezenta, a fost la AC/DC, insa atunci eram la peluza. De data asta am stat in Normal Circle unde dupa ore m-am sufocat si m-am indreptat spre zone mai racoroase.
Concertul a inceput exploziv cu Raise Your Hands, urmata de You Give Love a Bad Name, We Weren’t Born to Follow, Lost Highway si It’s My Life. Evident, toata lumea a cantat pe fiecare piesa, iar corul de voci a fost surzitor pe alocuri. Este impresionant sa vezi atatea maini in aer si atatia oameni strigand. Ecranul inalt de 20 plus metri din spatele scenei si -a facut cu prisosinta treaba pentru ca altfel nu as fi vazut nimic. Totusi, acuz sunetul, care in ciuda celor doua statii de amplificare mi s-a parut infundat pe alocuri.
Evident, nu puteau sa lipseasca urarile de la multi ani cantate lui Richie Sambora care face 52 de ani, si nici steagul Romaniei care a ajuns pe umerii lui Bon Jovi pe la jumatatea concertului. Genul acesta de artisti fac un show care te fac sa te intrebi cum rezista 3 ore pe scena, caci dupa primele piese camasa rockerului era deja leoarca. Dinspre scena nu a venit decat carisma, senzatia clara ca oamenilor acelora le face placere nu doar sa cante, dar sa “entertain”, ceea ce la acest nivel este obligatoriu, iar publicul a simtit asta si a reactionat in consecinta. Nu sunt deloc un fan al cantatului la concerte, pentru ca nu am venit sa imi demonstrez eu calitatile vocale, am venit sa il ascult pe cel pe scena, insa de data aceasta am simtit si eu nevoia sa fredonez piese ca Bad Medicine, Bed of Roses sau Have a Nice Day. Aproape fiecare piesa a fost insotita de visuals, de la un 60s look cu icons ca Barack Obama, Bob Dylan, Martin Luther King sau Jimi Hendrix pentru We Weren’t Born for Follow, la siluete super sexy pentru Bad Medicine.
Cuvintele sunt putine pentru a descrie senzatia pe care un spectacol de genul acesta o produce, si mai ales o lasa in memoria celor care au fost prezenti. Nu am avut timp sa verific cum s-a intrat, cum a fost organizarea, daca au fost probleme si de data asta, pot spune, cu putina cenusa de jurnalist in cap, ca nici nu prea m-a interesat. Am plecat insa inainte de finalul concertului pentru ca nu voiam sa prind aglomeratia de sfarsit si pentru ca nu voiam sa repet experienta de la AC/DC cu cautatul si mai ales gasitul unui taxi.
Setlistul concertului a trecut prin toata discografia Bon Jovi, de la inceputuri, in 1982, cand, asa cum spunea chiar John, un pusti tupeist a intrat in sediul unui radio, l-a luat de guler pe DJ si i-a spus ca “I’ve got the right chords and a great song”, iar asa o istorie a inceput sa fie scrisa. Americanii s-au simtit bine la Bucuresti, caci nu au cantat degeaba trei ore cu doua bisuri, iar poza de pe Facebook facuta din spatele scenei arata clar numarul impresionant de oameni care au fost aseara la concert. Inclusiv cei prezenti pe terasa Parlamentului si pe cele ale blocurilor adiacente. Showul a fost cu adevarat impresionant atat ca magnitudine cat si ca atmosfera. Bon Jovi este intr-adevar un rock star in cel mai pur sens al cuvantului.
credit foto: FLORIN VITZMAN
Popularity: 45% [?]
