Pentru mine, ziua 1 nu a putut insemna altceva decat Prodigy. I-am mai vazut o data la Sibiu, cand au cantat fix de Revelion. Putin, dar bine si intens. Nu m-am asteptat la nimic mai putin din ceea ce am primit din partea celor de pe scena. Probabil ca nu voi putea fi niciodata pe deplin obiectiva in ceea ce ii privesti pe acesti englezi.
Ziua a inceput cu ULTRA TT. Am spus-o si o repet, este de departe una dintre cele mai proaste formatii pe care le-am auzit la viata mea. Romanii nu aveau ce cauta pe scena in deschiderea Prodigy chiar daca se asemana, pe alocuri, ca gen. Versuri cu rime de clasa a doua (cine sare, cine sare este ultra, hei, hei; cin-a spus ca nu e bine, sa fuga de mine; stai nu incerca, sa mai faci ceva si lista poate continua ), un sound cu nimic rasarit si piese care nu spun mare lucru. Au inceput concertul cu singura piesa pe care am avut rabdarea sa o ascult, Kamikaze. Solistul a incercat sa impresioneze prin vestimentatia de sergent, iar chitaristul parea ca a fugit cu sutana popii. Mi s-au parut piese inregistrate in anii 90 cand la noi abia se dezvolta muzica, cu un sunet de beciul bunicului. N-au impresionat nici prin piese, nici prin versuri (varianta “Macarale, rad in soare, macarele, In zori de zi” electronica nu e optiune), nici prin fum. Bine ca acest chin nu a durat prea mult.
THERAPY? Pacat de ei, sunt o formatie care stiu sa faca muzica buna si au incins oarecum spiritele. Nu, nu prin eterna Diane, ci prin alte piese ale lor. Irlandezii au fost chiar fun, s-au agitat cu scop, au multumit in romana, ca doar nu sunt la prima vizita pe aici, au facut poze publicului si ne-au lasat cu zambetul pe buze. Multi dintre cei aflati in spatele meu chiar simteau muzica si cunoasteau versurile. Am spus la inceput pacat, pentru ca au picat fix intre ULTRA TT si headlineri, era clar ca lumea nu le va acorda suta la suta atentie. Iar de asta erau si ei constienti, anuntand in vreo doua randuri ca urmeaza The Prodigy.
Si PRODIGY a urmat. La 21:40, conform programului au urcat pe scena si pana la 23 fara cinci minutele nu ne-au lasat sa respiram. Au inceput cu World’s on Fire, au trecut prin Breathe, Omen, dar si clasicele Poison (unde toata lumea canta I’ve got the poison, I’ve got the remedy), Firestarter, Voodoo People si Smack my Bitch Up. Publicul s-a dezlantuit la fiecare piesa, mosh pit-ul s-a intamplat fix in spatele meu si am simtit de cateva ori din plin “furia” celor de acolo. Initial am crezut ca asa ceva nu se va intampla, obisnuita fiind ca moshelile sa fie inabusite rapid de baietii de la paza. N-a fost cazul, cei doi de doi pe doi stateau linistiti la locurile lor din spatele gardului si priveau cu plictis multimea. Smack my bitch up a avut si un moment misto cand pe bridgeul acela calm, toata Piata Constitutiei s-a lasat pe vine la indemnul lui Max, pentru a sari la un semn in sus pe refren. Imaginea era de vis, si nu doar atunci, ci pe tot parcursul concertului pentru ca pe Prodigy nu se sta, se sare, se da din cap, se sare din nou si cat mai sus, si se consuma o imensa cantitate de energie. Inca nu am inteles cum poti ramane nemiscat la muzica lor. Keith si Maxim am facut cu schimbul in a indemna publicul sa se manifeste, Maxim chiar a plecat putin la plimbare prin fata scenei, au aruncat cu apa si au plecat. S-au intors dupa cateva strigate de Prodigy si “we want more”, pentru un bis de trei piese: Take Me to the Hospital (apogeul moshelii, in mod clar), Their Law si Out of Space.
Showul lor a fost total chiar daca nu au avut artificii si fum, au avut lumini bine plasate pe fiecare piesa si au avut atitudine, ceva ce nu multe trupe detin. Iar faptul ca inca dupa atatia ani atrag oameni la concerte si piese ca Breathe, Smack my Bitch Up sau Firestarter sunt cunoscute si de generatii mai tinere inseamna ca englezii stiu ce fac. Iar Invaders Must Die, piesa pe care au cantat-o, de altfel, este un album care a putut scoate cel putin doua hituri. Mi-a placut de ei ca dupa ce s-a facut atata tam tam si misto ca au ajuns raiderele tehnice la BestFest au spus sus si tare ca Rock the fucking City este singurul festival (n.e: din acea zi). Asta spune ceva despre trupa.
Din punct de vedere al sunetelui, nu am ce reprosa, chiar s-a auzit bine, ceea ce e mereu un lucru de apreciat la un festival, desi nu multi organizatori inteleg ca investitiile mari nu se fac doar in trupe ci si in sonorizare. In rest, cam golut fata de ce m-as fi asteptat sa vad. La recitalul romanilor numarul spectatorilor era anemic, crescand, evident pe parcurs, dar nu indeajuns incat sa umple si jumatatea din spate a pietei. Presupun ca asta se va intampla la Judas, dar pana atunci mai e o zi de concerte.
Popularity: 26% [?]
Formatia Primal Fear revine in Romania pentru un concert ce face parte din turneul european de promovare al celui mai nou material discografic intitulat “Unbreakable”. Lansarea noului produs muzical va avea loc in Europa pe data de 20 ianuarie 2011 iar concertul de la Bucuresti, organizat de Promusic Events si revista Maximum Rock (producator Nelu Brindusan) va avea loc in data de 8 aprilie in The Silver Church Club.
