Concertul de pe 16 mai a fost unul dintre cele mai asteptate concerte ale verii si unii probabil ca asteptau sa ii vada live pe AC/DC inca de la prima auditie a unei piese. Numarul impresionant de oameni prezenti in Piata Constitutiei, peste 60 de mii la numar, e dovada clara Rock n Roll Ain’ t Noise Pollution.
Desi open doors era programat undeva in jurul orei 15, inca de pe la 12 am vazut fani asteptand pe langa portile de la intrarea in zona de concert, boschetarind in asteptarea marelui eveniment si dorind sa prinda un loc in fata. La ora de incepere al concertului, respectiv 18:00 au intrat pe scena Down. Desi stiu cine este Phil Anselmo si ce a produs pentru industria rockului Pantera, Down mi s-au parut din alt film. Mai mult plictisiti si fumati decat cu chef de cantat, au intrebat pe final publicul daca ar veni la un concert Down. Raspunsul anemic al celor din piata cred ca i-a lamurit si au plecat fara sa li se duca dorul prea mult. Oricum sunetul a fost foarte prost mai pe tot parcursul evenimentului acolo unde m-am asezat eu, respectiv pe peluza Parlamentului.
Au urmat Iris, o alegere oarecum naturala, dar care pe mine nu m-a incantat in mod special. Am fost in contradictie cu marea de oameni aflata la concert, caci Irisii au fost primiti foarte bine, iar mai toata piata a cantat pe setlistul ultra obisnuit al formatiei romanesti: Ingerii goi, Casino, Lady in Black, Strada ta, Floare de iris, Pe ape, Somn bizar. De departe acesta a fost cel mai numeros public in fata carora cei de la Iris s-au aflat. Au plecat repede, spre dezamagirea copiilor de pe langa mine care se bucurau teribil. Publicul, in afara de numeros, a fost si eterogen: de la fanii minori, veniti de mana cu parintii, pana la cei mai ajunsi pe la a doua tinerete si cei care deja trecusera de majorat cand australienii isi lansau prima piesa. Paza enorma, de la jandarmii primariei pana la baietii de la BGS. M-as fi asteptat ca un concert de genul acesta sa fie bine organizat, insa s-au creat eternele cozi la bere, hot dogs (mie mi s-au parut ca arata revoltator, dar au fost hitul serii) si toalete. Problema toaletelor a fost rezolvata de cei aflati pe peluza prin usurarea de surplusul de bere prin tufisurile aflate in zona. O chestie care m-a deranjat teribil si mi s-a parut iesita din normal, a fost imposibilitatea trecerii din zona de peluza in cea a pietii, desi tot Normal Circle scria pe bilet, astfel incat am asistat la bere aruncata peste gard in loc de chiftele, discutii printre zabrele si baieti de la BGS care spuneau ranjit “o data iesit, iesit ramai”. Mi-a scapat logica, cine o gaseste, sa ma anunte si pe mine.
La ora 21 fix, a intrat pe scena Rock n Roll Train, anuntat printr-o animatie din care a rasarit locomotiva de 3,5 tone. Angus Young si Brian Johnson et Co au electrizat instantaneu publicul. Dupa “Buna seara, Bucuresti” si cateva efecte piro, am fost anuntati ca We’re here to rock n roll and the party starts now”. Atmosfera a ramas incinsa pe tot parcursul serii pe piese ca Hell Ain’t a Bad Place to Be, Back in Black, moment la care publicul a raspuns pe masura, apoi Big Jack, Dirty Deeds Done Dirt Cheap, pe care toti cei 60k oameni prezenti au cantat.
Brian Johnson a facut introducerile cam pentru fiecare piesa: “So you like that stuff, you like that rock n roll. Here’s a song called Shot Down in Flames”, urmata apoi de arhi cunoscuta si iubita Thunderstruck care a produs un val de extaz de jos din fata scenei pana in varful peluzei, Black Ice si “a song about a dirty, dirty woman. She was so dirty she made Big Jack cry.” Fiecare dintre aceste fraze era punctata de Angus cu cate un riff de chitara, iar Brian a concluzionat: I swear, this boy has got the devil in his fingers and the music in his soul”. Buna prezentare pentru The Jack, moment in care publicul se anima din nou si canta “the jack, jack jack”, iar proiectiile care rulau pe cele patru ecrane alterneaza cu imagini filmate din public. Pe tot parcurul concertului piesele au avut parte de visuals bine gandite si filmari cu membrii formatiei, insa aflate in delay fata de ceea ce se intampla in realitate.
Dupa o cursa pe prelungirea scenei Brian trage Hell’s Bells, iar pentru War Machine avem parte de un striptease bine primit de all the ladies din partea lui Angus. Timid la inceput, isi da jos sacoul, apoi cravata, si in final camasa. Dupa un teasing, ne arata si boxerii pe care scrie nimic altceva decat AC/DC- moment de extaz pentru doamnele de la concert. Urmeaza apoi piese ca High Voltage, You Shook Me All Night Long, TNT, Whole Lotta Rosie, iar pe scena isi face aparitia o femeie gonflabila uriasa, cu forme rubensiene si imbracata doar in lenjerie rosie. Pe final Let There Be Rock si un sfert de ora de Angus Young at his best. Solo cantat invartindu-se pe jos, alergand dintr-un capat in altul al scenei, cu chitara pe cap, intr-o cursa nebuna pentru cel mai bun riff, adica o demonstratie al unui adevarat rock star. Pentru bis o intreaga piata a strigat AC/DC iar australienii au raspuns cu Highway to Hell numai pentru a incheia cu salve de tunuri si For Those About to Rock. Seara s-a terminat cu un foc de artificii, care in opinia mea ar fi trebuit sincronizat cu ultimele acorduri ale piesei.
AC/DC fac istorie in muzica de peste 30 de ani si concertul din seara de 16 mai a fost un exact ce m-as fi asteptat sa fie: rock n roll sincer, fara briz brizuri inutile, muzica interpretata fara greseala, si mult profesionalism si pasiune din partea celor aflati pe scena. Din nefericire, unde am stat eu sunetul a fost groaznic, la unele dintre piese auzind mai mult ecoul venind dinspre Palatul Parlamentului decat ceea ce venea dinspre difuzoarele amplasate in piata. Locul concertului mi s-a parut o alegere nefericita, dar pana cand nu se finalizeaza reconstructia Lia Manoliu un concert de asemenea dimensiuni este oarecum compromis.
Popularity: 13% [?]
